Despre

   Pentru cei care nu ne cunosc Gabriel Mitran Photography (alias: GMS Photo Book) inseamna Andreea & Gabriel Mitran casatoriti in 2012, plini de viata si o pasiune comuna, o pasiune unica care ne permite sa daruim amintiri: fotografia. Andreea este asistentul meu numarul unu si va lua parte la majoritatea evenimentelor la care suntem chemati. Pe langa "meseria" de asistent ea mai joaca un rol special, rol pe care o sa-l descoperiti daca ne permiteti sa va fim alaturi la evenimentele importante din viata voastra.
   Nu suntem fotografi de profesie si nu practicam fotografia pentru bani, totul vine din suflet: este pasiune, placere si speram ca se vede. Majoritatea banilor castigati sunt reinvestiti in echipamente, cursuri, workshop-uri si studiu. Deoarece la noi calitatea primeaza si pentru ca suntem foarte atenti la nevoile clientilor nostrii si la detalii putem sa onoram un numar destul de mic de evenimente in fiecare an (din pacate).
   Clipele din ziua nuntii voastre sunt unice si fiecare moment isi are povestea sa, de aici si moto-ul nostru este "Every picture tells a story".
   Stilul fotojurnalistic pe care il abordam imbinat cu stilul portretistic se datoreaza pasiunii pentru fotografia de eveniment. Fotografia de nunta reprezinta o provocare reala pentru noi si o placere deoarece este o arie a fotografiei extrem de solicitanta, plina de emotii, nemonotona si care ne aduce foarte multe realizari si multumiri. In general nu ne plac tiparele, mereu incercam sa realizam ceva special, unic si deosebit pentru a ne impinge limitele mai departe.
   Fiecare nunta are particularitatea si farmecul ei iar fiecare mireasa este speciala, are idei si dorinte unice pentru ziua nuntii, ceea ce se potriveste perfect cu antipatia noastra pentru tipare si fotografiile facute ca pe o linie de productie. Pentru cei dintre voi care nu au vazut portofoliul nostru va invitam sa vedeti cele mai noi postari din sectiunea Portofoliu.
   Acestui stil combinat fotojurnalistic/portretistic ne permite sa realizam albume care peste ani va vor reaminti cu exactitate povestea nunti voastre si care va va trezi emotiile traite in acea zi.
   Daca doriti sa va fim alaturi in ziua nuntii va rog sa accesati sectiunea de Contact. Noi locuim in Bucuresti dar asta nu este un impediment la stabilirea inalnirilor cu voi, suntem mari amatori de calatorii si ne putem deplasa oriunde in limita timpului disponibil.
   Dorim sa va spunem cu aceasta ocazie ca ne este foarte usor sa raspundem la mesajele sincere si personale care contin cat mai multe detalii despre eveniment, genul de fotografii care va plac, cum va imaginati ziua nuntii, cum v-ati cunoscut si de ce doriti sa va fim alaturi. Totodata ne este este foarte greu sa raspundem la mailuri seci care incep cu “Buna ziua, cat costa?”. Oricare "pachet" foto implica prezenta noastra pe toata durata evenimentului, fara limita de ore sau de fotografii.